François Hollande își exprimă speranța că grecii vor „alege Europa”

François Hollande își exprimă speranța că grecii vor alege Europa
Publicat: 30/05/2012, 06:38
Actualizat: 08/06/2012, 14:06

Președintele francez, François Hollande, și-a exprimat dorința ca „grecii să aleagă Europa” la alegerile legislative din 17 iunie, și le-a transmis „respectul”său, criticând declarațiile directoarei FMI care le-a cerut acestora să-și plătească impozitele, relatează AFP.

„Grecii trebuie confruntați cu responsabilitățile lor: atenție, ce veți decide la 17 iunie va avea consecințe, pentru voi și pentru noi”, a declarat Hollande pentru postul public de televiziune France 2.

Partidul radical de stânga Syriza, creditat cu 21 până la 28 la sută dintre intențiile de vot, a anunțat prin intermediul președintelui său, Alexis Tsipras, că vrea ca Grecia să rămână în zona euro, dar și „sfârșitul memorandumului”, acest plan de austeritate impus Greciei și negociat de guvernele precedente cu Troika (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană).

„Dar noi vă respectăm. Eu vă respect. Este o schimbare față de perioada anterioară”, a adăugat Hollande, întrebat despre declarațiile directoarei generale a FMI, fostul ministru francez Christine Lagarde.

Directoarea FMI a generat reacții puternice, afirmând într-un interviu acordat publicației britanice The Guardian că „grecii ar trebui să înceapă prin a se ajuta colectiv” prin „a-și plăti impozitele”, declarându-se mai puțin preocupată de soarta grecilor decât de cea a copiilor din Africa.

„Consider că grecii au dat multe în ultima perioadă, în termeni de putere de cumpărare, de renunțare la drepturi. Este adevărat că există greci foarte bogați care evită impozitele, și lucrul acesta nu trebuie acceptat. Dar nu cred că aceasta este cea mai bună modalitate de a le spune grecilor: știți, trebuie să vă priviți situația în raport cu africanii care duc o viață mai grea decât a voastră”, a declarat președintele francez. „Aceasta înseamnă respect. Eu sunt pentru respect”, a conchis el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă să sari cu parașuta în România. Prețurile pornesc de la 1000 de lei...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Vestea anului pentru români. În sfârșit, o țară nu ne mai cere pașaportul
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Nina Dobrev a suferit un accident. Primul mesaj transmis de actriță de pe patul de...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Robotul moale care imită picioarele păianjenilor
×